Da... Probabil nu te-ai gândit niciodată că substanța/comportamentul adictiv  ar putea fi privit ca și o "soluție"... Însă, din perspectiva persoanei care suferă de adicție, substanța sau comportamentul pot părea (îndeosebi în faza inițială) o modalitate de a face față unor probleme sau sentimente dificile. Care ar fi acestea? Acestea ar putea fi:
​​​
Alinarea durerii emoționale: Substanțele pot "amorți" temporar sentimente de tristețe, anxietate, furie sau vinovăție. Apoi comportamentele adictive (jocuri de noroc, cumpărături compulsive, munca etc) pot oferi o distragere temporară a atenției de la probleme.
Reducerea stresului și a anxietății: Unele substanțe au efecte relaxante, iar comportamentele adictive pot crea o senzație de control sau de eliberare temporară de presiune.
Combaterea singurătății și a izolării sociale: În anumite contexte, consumul de substanțe poate facilita interacțiunea socială, chiar dacă aceasta este superficială.
Umplerea unui gol interior: Pentru unii, adicția poate deveni o modalitate de a umple un sentiment de vid, de lipsă de sens sau de identitate.
Oferirea unei senzații de plăcere sau euforie: Substanțele psihoactive pot induce stări intense de plăcere, iar comportamentele adictive pot activa circuitele de recompensă din creier...
Desigur că ar mai putea fi și altele... Este crucial, însă, de înțeles că această "soluție" este una temporară și da... este una iluzorie. Pe termen lung, adicția agravează problemele inițiale, creând o dependență fizică și/sau psihologică, deteriorând relațiile, afectând sănătatea fizică și mentală și ducând la consecințe negative semnificative.
​​
Care sunt de fapt manifestările adicției 
Adicția se manifestă printr-un set de simptome și comportamente persistente, în ciuda consecințelor negative:
Dorință imperioasă (craving): O nevoie intensă și incontrolabilă de a consuma substanța sau de a repeta comportamentul adictiv.
Pierderea controlului: Dificultate în a controla cantitatea sau frecvența consumului/comportamentului, încercări nereușite de a reduce sau opri.
Toleranță: Necesitatea de a consuma cantități tot mai mari de substanță sau de a intensifica comportamentul pentru a obține același efect.
Sindrom de abstinență: Apariția unor simptome fizice și/sau psihice neplăcute la întreruperea sau reducerea consumului/comportamentului (tremor, greață, anxietate, iritabilitate).
Preocupare excesivă: O mare parte din timp și energie este dedicată obținerii, consumului/practicării și recuperării după efectele substanței/comportamentului.
Neglijarea altor activități și responsabilități: Renunțarea la hobby-uri, activități sociale, muncă sau școală din cauza adicției.
Continuarea consumului/comportamentului în ciuda consecințelor negative: Consumul/comportamentul persistă chiar și atunci când provoacă probleme de sănătate, financiare, relaționale sau legale.
Eșecuri repetate de a renunța: Tentative nereușite de a opri sau reduce consumul/comportamentul.
Izolare socială: Retragerea din relațiile sănătoase și preferința pentru compania persoanelor care consumă sau practică același comportament.
Minciună și ascundere: Tentativa de a ascunde consumul/comportamentul față de ceilalți.

În general, în domeniul adicțiilor se face o distincție importantă între dependență fizică și adicție (sau dependență psihologică/comportamentală).

Dependența fizică:
Este un fenomen biologic care apare odată cu expunerea repetată la anumite substanțe (droguri, alcool, medicamente).Organismul se adaptează la prezența constantă a substanței, iar la întreruperea sau reducerea bruscă a consumului apar simptome fizice neplăcute numite sindrom de abstinență (sevraj). Aceste simptome pot varia în intensitate în funcție de substanță și de gradul de dependență.Dependența fizică este caracterizată de toleranță (nevoia de a crește doza pentru a obține același efect) și sevraj.Este determinată în principal de proprietățile farmacologice ale substanței și de modul în care interacționează cu neurochimia creierului.

Adicția (Dependența Psihologică/Comportamentală):
Este un fenomen mult mai complex, care implică o nevoie compulsivă de a consuma o substanță sau de a se angaja într-un anumit comportament, în ciuda consecințelor negative.Este caracterizată de o preocupare obsesivă față de substanță/comportament, pierderea controlului asupra consumului/ comportamentului și continuarea acestuia în ciuda problemelor fizice, psihologice, sociale, financiare sau legale. Este determinată în principal de trăirea interioară a persoanei, de factorii psihologici, emoționali, sociali și de experiențele de viață (inclusiv trauma). Substanța sau comportamentul devin o modalitate de a face față durerii emoționale, stresului, anxietății, singurătății sau altor probleme interne.

Perspectiva lui Gabor Maté referitoare la această distincție
Gabor Maté subliniază cu putere că adicția este în primul rând o problemă de durere și suferință interioară, nu doar o consecință directă a expunerii la o substanță. El argumentează că substanța sau comportamentul adictiv sunt alese ca o tentativă de a alina această durere, de a găsi un confort temporar sau de a umple un gol emoțional.
Deci... În această optică... Dependența fizică este văzută ca o complicație care poate apărea în contextul adicției, dar nu este cauza fundamentală a acesteia. O persoană poate dezvolta dependență fizică față de un medicament prescris fără a avea o adicție în sensul compulsiv și distructiv. Adicția este determinată de nevoia psihologică și emoțională de a repeta comportamentul, chiar și în absența unei dependențe fizice severe. De exemplu, adicțiile comportamentale (jocuri de noroc, cumpărături compulsive, utilizarea internetului) nu implică dependență fizică, dar sunt caracterizate de aceeași compulsivitate și de consecințe negative. În concluzie... Dependența fizică este mai strâns legată de substanță, în timp ce adicția este profund conectată cu experiența interioară a persoanei și cu modul în care substanța sau comportamentul sunt folosite ca o "soluție" disfuncțională la o suferință subiacentă. Perspectiva lui Gabor Maté sprijină această înțelegere, punând accentul pe importanța traumei și a durerii emoționale în dezvoltarea adicției.

În privința alcoolului... Chiar dacă dependența este legată de substanță, în cazul alcoolului, instalarea dependenței fizice semnificative necesită de obicei un consum regulat și îndelungat de cantități mari. Dacă o persoană consumă alcool ocazional sau chiar regulat, dar în cantități moderate și fără a fi afectată de adicție (adică fără a avea o nevoie compulsivă și o pierdere a controlului), este mai puțin probabil să dezvolte o dependență fizică severă. 

Deci... De ce se instalează mai greu dependența fizică la alcool fără adicție? 

Consumul neregulat sau moderat: Organismul are o capacitate mai mare de a metaboliza alcoolul atunci când nu este expus constant la cantități mari. Pauzele în consum permit sistemului să revină la un echilibru, reducând adaptarea fiziologică care stă la baza dependenței fizice.
Lipsa neuroadaptării intense: Adicția implică modificări semnificative în circuitele cerebrale de recompensă și în neurochimia creierului. Consumul compulsiv și în cantități mari forțează aceste adaptări, ducând la toleranță și sevraj. Fără această compulsivitate, neuroadaptarea este mai puțin pronunțată.
Factori individuali: Metabolismul individual, genetica și starea generală de sănătate pot influența viteza cu care se dezvoltă dependența fizică. Unele persoane pot fi mai rezistente decât altele.
Rolul adicției în menținerea consumului: Adicția se caracterizează prin dorința imperioasă (craving) și prin consumul continuu în ciuda consecințelor negative. Această nevoie psihologică menține un nivel constant de alcool în organism, facilitând dezvoltarea dependenței fizice. Fără adicție, consumul este mai probabil să fie controlat și intermitent.
În concluzie... Dependența fizică de alcool este mai strâns legată de cantitatea, frecvența și durata consumului. O persoană care nu suferă de adicție are o probabilitate mai mare de a consuma alcool în mod controlat, ceea ce face ca organismul să nu fie expus constant la niveluri ridicate necesare pentru a induce o dependență fizică semnificativă.